Anual seicul face cadou un cartier de case. Daca primesti un asemenea dar, nu vei plati nimic (nici macar impozit) si il poti lasa mostenire. Proprietatea este a ta pe veci, numai ca daca vrei sa iti iei talpasita, nu ai voie sa o vinzi. O vei inapoia seicului. Cartierul “as a gift” vine la pachet cu o scoala, dispensar si mochee. Daca esti ortodox sau de alt rit decat cel musulman, ai dreptul la biserica confesiunii tale, ba chiar statul (prin acesta de fiecare data a se intelege emirul) ti-o ridica din fondurile sale.
Intr-o seara am facut ceva deosebit: am mers pe jos pana la hotel in cautarea unei shaorme. Din pacate shaorma mult poftita va fi inselata cu un sandwich de la un fast food american mult blamat de mine. Mare greseala! Desi mergeam pe strada in noapte si… in fusta, nimeni nu m-a strigat cu racnete de genul ”Hei, papusa!” si asta o spun nu ca nu intelegeam suieratul limbii materne locale, dar chiar nu am avut probleme cu astfel de abordari. Daca mai erau masini care claxonau, acestea erau numai taxiurile care ma atentionau ca sunt libere, ceea ce ar fi facut si daca in locul meu era un …nene mai in varsta si cu burta mare. La un moment dat, vad mai multi barbati iesind ca dintr-o cutie gen vagon de gunoi (ziceam eu in conditiile acelea de iluminat nocturn). Adrenalina creste in mine si ma gandesc ca iata ca nici pe aici nu am scapat de aurolaci. Dimineata, pe lumina, vad cat de departe am mers cu imaginatia mea la ceas de (singura in) noapte. Erau niste muncitori din constructii. Doar asa se ridica zecile de etaje la fiecare trei ani – muncind zi si noapte.
Adevarul este ca un pieton e foarte rar vazut pe trotuarele Dubaiului. Cel mai frecvent se foloseste un taxi si pentru traversatul strazii, strada pe care o treci si cu acesta in 5 minute dupa un lung ocol. Ca sa iei un taxi, e de ajuns sa iesi in fata hotelului si imediat acesta va apare. Ziua porneste cu 3 dirhami si apoi taxeaza din 1 in 1, iar noaptea porneste cu 3,5 si taxeaza in acelasi interval. Poti sa ii lasi bacsis (cum se obisnuieste peste tot in jur de 10% din suma finala), insa trebuie sa stii ca oricum 30% din total ii va reveni lui (aceasta este intelegerea intre taximetristi si “patroni”). Mersul cu taxiul este recomandat in aceste locuri mersului pe jos.
Majoritatea taxiurilor sunt Toyota, ca si masinile civile, in general, printre care predominante sun cele cu nuante de alb si gri. Rar vezi o masina colorata. Pe langa taxiul obisnuit, tot pe post de taxi este si barca de lemn numita “abra”. Ea te ajuta sa treci pe celalalt mal al canalului (al Creek-ului) cu numai 1 dhr. (0,7 lei). Cel mai distractiv este ca asa ciocniri nu cred ca au fost de la luptele dacilor cu romanii. E un haos general si “luntrasii” nu au nici o directie. Sau au, dar intersectate cu toate celelalte. Esti ca in masinutele de la parcul de distractii.
In 90% din cazuri cand zici Dubai, obligatoriu te duci cu gandul la
Burj al Arab, celebrul hotel de 7*******. Pentru a putea intra la Burj al Arab, trebuie sa servesti masa intr-unul din restaurantele hotelului (cel mai ieftin meniu te costa 150 euro, fara bauturi, si te asigur ca nu iti tine de foame), asta daca nu platesti spre mia de dolari pe camera pe noapte. Oamenii mei nu erau interesati de ceea ce ar fi mancat la restaurant, cat erau interesati sa aiba nota de plata de la Burj al Arab. Iti dai seama motiv de mandrie. Ma intreb ce fel de rama au luat pentru ea?
Langa Burj al Arab se afla celalalt mare hotel din Dubai: Jumeirah. O zi de plaja te costa aici vreo 500 de dirhami (aproximativ 350 lei). Dar bronzul este pe gratis peste gard. Ca peste tot, poti alege si plaja publica, fara facilitati, dar unde soarele este la liber. Initial plaja avea 10 km, dar in curand va avea 500 km.
Intre cele doua hoteluri cu renume se afla si parcul de distractii acvatic, nu mai putin renumit decat acestea:
Wild Wadi.La cateva sute de metri in larg se construieste arhipelagul
The World, antropic ca si cele trei arhipelaguri
in forma de palmier deja in constructie.
Pamantul a fost adus din China (fizic) pentru aproximativ 130 mil. USD.
Daca vrei sa iti testezi capacitatile de negociere si vrei si niste cadouri specifice pentru cei dragi de casa, nu trebuie sa ratezi o plimbare si prin Souk (bazar). Cel mai renumit este Gold and Spice Souk. Aroma mirodeniilor te ia din strada, iar stralucirea bijuteriilor de aur …te atrage sau te respinge ca in cazul meu.
______
Autor:
Cornelia Florea